viata ca o piesa de teatru

ideea e ca nu prea conteaza ceea ce simti tu pentru o persoana , fie ea iubit(a) , coleg de munca , sef ,amic sau partener de afaceri , mult mai important se pare ca este ceea ce reusesti sa-l faci sa inteleaga despre tine . De ce spun asta , pentru ca toti oamenii in momentul in care , sa spunem generic, socializeaza , desi termenul nu cuprinde toate categoriile enumerate mai sus, cauta un sablon in persoana cealalta , in iubit(a) o persoana atragatoare d.p.d.v. fizic si intelegator in ceea ce priveste defectele tale etc, in colegul de munca de asemenea o persoana intelegatoare la rateurile pe care tu le dai etc , in sef un om care nu lucreaza cu deadline-uri si care nu se supara din orice greseala ba mai mult chiar intelege cand omul are nevoie de o invoire etc, amicul trebuie sa aiba disponibil un umar pentru plans si un zambet pentru glume (mai reusite sau mai putin reusite) ,partenerul de afaceri trebuie sa fie destul de bun incat sa gaseasca formule de castig pentru amandoi dar destul de tolerant ca sa nu puna piciorul in prag la intarzieri si lista poate continua. Atunci cum e mai bine sa fii? nu vreau sa spun ca e mai bine sa fii "actor" cred totusi ca e mai bine sa fii tolerant si flexibil. Unii mai spun ca e chestie de marketing sa stii sa intrii in gratiile unei persoane pentru a-ti atinge obiectivele in ceea ce o priveste , eu unul din ce am trait si vazut pana acum nu-i pot contrazice